Te-ai întrebat aşa, vreodată?
Te-ai întrebat așa, vreodată, în drumul tău, la vre-un popas
De ce cu lacrimi e udată, nădejdea ce ți-a mai rămas?
De ce ți-e dat să porți pe cale, atâta greu și mult suspin?
De ce povara ta e mare, și pe cărare atâția spini?
De ce atâtea lacrimi, oare, pe obraji se prăvălesc mereu?
Și rând pe rând, tot ce-ai sub soare, se năruie... pe drumul greu?
De ce atâta umilință și atât de aspru chinuit?
De ce scuipat pentru credință? De ce așa batjocorit?
De ce în lume-aceasta mare, nici un culcuș nu-ți poți găsi?
Toți te alungă, nimeni n-are un loc și pentru tine aci
De ce e Pavel oare-n lanțuri și glasul lui e amuțit?
De ce sunt aruncați în lanțuri cei ce pe Domnul L-au iubit?
De ce afară din cetate, Ștefan, cu pietre e lovit?
De ce și blândul Ioan departe, pe Patmos, astăzi e gonit?
De ce și Petru are o cruce? De ce și Iacov un calvar?
Toți, oare, trebuie să urce, al Golgotei cumplit hotar?
Te-ai întrebat, așa, vreodată, în drumul tău, la vre-un popas,
De ce cu lacrimi e udată nădejdea ce ți-a mai rămas?
Dar nu uita, că toate, toate durerile acestui pământ
În slavă, dincolo de moarte, se vor schimba în alb veșmânt
E atâta binecuvântare în drumul greu pe care treci
Să știi că rana ce te doare, te va încununa pe veci.
Oh, de-ai pricepe astăzi harul, primind în tine așa puteri
Să bei pân’ la sfârșit paharul, acestor clipe de dureri.
Cu cât mai greu, drumul îți pare, și chinul cât mai nesfârșit
Cu atât slava-ți va fi mai mare și numele-n cer mai cinstit.
Au dat cu pietre azi în tine, în schimb, cunună vei primi.
Te-au pălmuit cu mâini haine, Isus chiar te va răsplăti.
Se vor sfârși aceste plângeri, și sufletu-ți eliberat
Se va-nălța păzit de îngeri, spre Tronul Celui Preaînalt
Și-atunci, în clipa aceea mare, când poarta de mărgăritar
Se va deschide larg în cale, spărgând al vieții hotar
Orbit de atâta slavă-n față, în pragul ei îngenuncheat
Vei mulțumi smerit că-n viață așa mult ai îndurat
Vei înțelege-atuncea harul de-a fi primit cândva puteri
Să bei pân’ la sfârșit paharul acestor clipe de dureri.
AMIN
De ce cu lacrimi e udată, nădejdea ce ți-a mai rămas?
De ce ți-e dat să porți pe cale, atâta greu și mult suspin?
De ce povara ta e mare, și pe cărare atâția spini?
De ce atâtea lacrimi, oare, pe obraji se prăvălesc mereu?
Și rând pe rând, tot ce-ai sub soare, se năruie... pe drumul greu?
De ce atâta umilință și atât de aspru chinuit?
De ce scuipat pentru credință? De ce așa batjocorit?
De ce în lume-aceasta mare, nici un culcuș nu-ți poți găsi?
Toți te alungă, nimeni n-are un loc și pentru tine aci
De ce e Pavel oare-n lanțuri și glasul lui e amuțit?
De ce sunt aruncați în lanțuri cei ce pe Domnul L-au iubit?
De ce afară din cetate, Ștefan, cu pietre e lovit?
De ce și blândul Ioan departe, pe Patmos, astăzi e gonit?
De ce și Petru are o cruce? De ce și Iacov un calvar?
Toți, oare, trebuie să urce, al Golgotei cumplit hotar?
Te-ai întrebat, așa, vreodată, în drumul tău, la vre-un popas,
De ce cu lacrimi e udată nădejdea ce ți-a mai rămas?
Dar nu uita, că toate, toate durerile acestui pământ
În slavă, dincolo de moarte, se vor schimba în alb veșmânt
E atâta binecuvântare în drumul greu pe care treci
Să știi că rana ce te doare, te va încununa pe veci.
Oh, de-ai pricepe astăzi harul, primind în tine așa puteri
Să bei pân’ la sfârșit paharul, acestor clipe de dureri.
Cu cât mai greu, drumul îți pare, și chinul cât mai nesfârșit
Cu atât slava-ți va fi mai mare și numele-n cer mai cinstit.
Au dat cu pietre azi în tine, în schimb, cunună vei primi.
Te-au pălmuit cu mâini haine, Isus chiar te va răsplăti.
Se vor sfârși aceste plângeri, și sufletu-ți eliberat
Se va-nălța păzit de îngeri, spre Tronul Celui Preaînalt
Și-atunci, în clipa aceea mare, când poarta de mărgăritar
Se va deschide larg în cale, spărgând al vieții hotar
Orbit de atâta slavă-n față, în pragul ei îngenuncheat
Vei mulțumi smerit că-n viață așa mult ai îndurat
Vei înțelege-atuncea harul de-a fi primit cândva puteri
Să bei pân’ la sfârșit paharul acestor clipe de dureri.
AMIN
Statistici
- Vizualizări: 6018
- Export PDF: 80
- Recomandări email: 1
- Favorită: 1
- Comentarii: 2
- Gramatical corect
- Cu diacritice
- Conținut incomplet
Opțiuni
Din același album
Geneza 2:24 De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.
Te-ai întrebat aşa vreodată..?
Te-ai întrebat aşa, vreodată în drumul tău la vreun popas
De ce cu lacrimi e udata, nădejdea ce ţi-a mai rămas...?
De ce ţi-e dat să porţi pe cale, atîta greu, şi mult suspin ?
De ce povara ta e mare, si pe carare-atîţia spini?
De ce atâtea lacrimi, oare, pe-obraji, se prăvălesc mereu ?
Şi rînd pe rînd, tot ce-ai sub soare , se năruie... pe drumul greu
De ce atâta umilinţă, şi-atât de aspru chinuit ?
De ce scuipat pentru credinţă...? de ce aşa batjocorit....?
De ce în lumea asta mare nici un culcuş nu-ţi poţi găsi?
Toţi te alungă, nimeni n-are un loc, şi pentru tine-aci
De ce e Pavel oare-n lanţuri şi glasul lui e amuţit?
De ce sunt aruncaţi in lanţuri cei ce pe Domnul l-au iubit?
De ce afară din cetate, Ştefan, cu pietre e lovit ?
De ce şi blândul Ioan departe, pe Patmos, astăzi e gonit?
De ce şi Petru are-o cruce...? de ce şi Iacov un Calvar..?
Toţi oare trebuie să urce, al Golgotei cumplit hotar ?
Te-ai întrebat aşa vreodată, în drumul tău, la vreun popas
De ce cu lacrimi e udată nădejdea ce ţi-a mai rămas...?
Dar nu uita, că toate..., toate durerile-acestui pământ
În slava dincolo de moarte, se vor schimba în ALB veşmânt
E-atâta binecuvântare în drumul greu, pe care treci
Să ştii că rana ce te doare... te va încununa pe veci....
Oh! de-ai pricepe astăzi harul, primind în tine-aşa puteri
Să bei pân la sfârşit paharul, acestor clipe de dureri.
Cu cât mai greu drumul iţi pare şi chinul cât mai nesfârşit
Cu-atât slava-ţi va fi mai mare şi numele-n cer mai cinstit
Au dat cu pietre azi in tine...., in schimb, cununa vei primi
Te-au pălmuit cu mâini haine..., ISUS, chiar, te va răsplati
Se vor sfârşi aceste plângeri ..., şi sufletu-ţi eliberat
Se va-nălţa păzit de îngeri, spre tronul Celui Prea Înalt
Şi-atunci .., în clipa-aceea mare, când poarta de mărgăritar
Se va deschide larg în cale , spărgând al vieţii hotar
Orbit de-atâta slavă-n faţa , în pragul ei îngenunchiat
Vei mulţumi smerit că-n viaţă aşa mult , ai îndurat
Vei inţelege-atuncea harul , de-ai fi primit cândva puteri
Să bei pân la sfârşit paharul acestor clipe de dureri.